Când consumi zahăr, părțile din creier responsabile de plăcere și recompensă secretă opioide naturale la fel ca în cazul fumătorilor, a celor care joacă la pariuri, a consumatorilor de alcool sau cocaină. Zahărul crește dopamina, hormonul anticipației, al descoperirii ce îți dă o stare de plăcere, euforie, dar prin consum repetat, la fel ca în cazul oricărui drog, receptorii se adaptează, nu mai răspund la fel de bine și trebuie să iei din ce în ce mai mult pentru a simți aceeași senzație.
Strămoșii noștri consumau zahăr foarte rar, când îl găseau doar în sezonul cald în alimente naturale, cum ar fi mierea de albine sau fructele sălbatice și care, oricum aveau un conținut mult mai redus în zaharuri decât fructele de astăzi, dar fiind o sursă bogată de energie organismul s-a adaptat să fie foarte motivat să mănânce cât mai mult pentru a se îngrășa și a se pregăti de sezonul rece.
Însă în ultimii ani cantitatea de zahăr consumată de oamenii a crescut enorm iar cei mai afectati sunt copii.
Dar de ce ne otrăvim cu zahăr? Pentru că ne place!
Un studiu a arătat că atunci când animalele de laborator au fost puse să aleagă între apă cu zahăr și cocaină, 94% au ales… apă cu zahăr. Chiar și șobolanii dependenți de cocaină au trecut la apă îndulcită atunci când li s-a oferit posibilitatea să aleagă. Cu alte cuvinte, gustul dulce oferă cele mai multe satisfacții pentru creier.
Un aspect interesant este faptul că zahărul nu crește atât de mult hormonii sațietății precum grăsimile sau proteinele. Ai observat că după o masă copioasă, când ai mâncat pe săturate, dacă cineva îți mai întinde o bucată de friptură ți se face rău, dar dacă îți oferă o felie de tort parcă te descurci totuși să-i faci cumva loc.
Ți-am spus ce rău face zahărul într-un articol anterior pe care te invităm să-l citești aici. Dar pe scurt, află că se leagă de colagen și de alte proteine, afectează arterele, scade circulația sângelui și toate organele au de suferit: inima, rinichii, ficatul, creierul, nervii, …de fapt tot corpul este afectat în cele mai mici detalii. Zahărul mai blochează și intrarea Vitaminei C în celule scăzând imunitatea organismului și crescând riscul de infecții, boli autoimune și cancer.
Dacă ipotetic, de mâine toata lumea ar reduce consumul de zahăr, oamenii ar fi mai sănătoși, ar trăi mai mult, sistemul de pensii ar intra în colaps, industria alimentară, industria farmaceutică, spitalele și multe alte industrii conexe s-ar prăbuși, iar majoritatea colegilor medici și-ar pierde locul de muncă.
Hai să vedem de ce este atât de greu să scapi de zahăr:
În primul rând, află că nu e vina ta că ești dependent, ci a dealerilor de droguri care ți l-au băgat sub nas. Giganții industriei au creat alimente care dau dependență în mod intenționat și zahărul este peste tot chiar și acolo unde nu te aștepți: în supe, sosuri, dressinguri pentru salate, cereale integrale pentru micul dejun, conserve de pește și lista e nesfârșită. Majoritatea zahărului pe care-l consumăm vine din alimentele procesate și nu din mâncărurile gătite acasă.
Consumul excesiv de zahăr crește foarte mult insulina, care mai apoi scade glicemia și duce la creșterea hormonilor de stres, devii neliniștit, agitat și simți nevoia din ce în ce mai mare de zahăr și doar dacă mănânci repede ceva dulce îți revii.
Când începi să renunți la zahăr, în prima perioadă va fi mai dificil și poți avea următoarele simptome: stare depresiva, anxietate, nervozitate, neliniște, iritabilitate, astenie fizică, tulburări de somn, treziri în timpul nopții, oboseală, scăderea puterii de concentrare. Asta se întâmplă pentru că organismul tău nu mai știe să folosească grăsimile pentru energie.
Înarmează-te cu răbdare și te asigurăm că în 10 zile simptomele se vor ameliora mai ales dacă pui în practică și următoarele 10 metode:
1. Diminuează STRESUL
Când ești anxios, stresat, neliniștit, corpul se simte în pericol, și se activează sistemul adrenergic fight or flight (luptă sau fugi), care necesită energie, și îți vine să mănânci ceva dulce pentru că zahărul are efect calmant. Pentru moment este o soluție la îndemână și trebuie să recunoaștem că și noi mai apelăm la asta uneori când suntem surmenați.
Dar dacă aceste situații se repetă des ar trebui să rezolvi cauzele stresului și să faci curățenie în cămara cu emoții negative.
Uneori e greu de unul singur așa că nu ezita să apelezi la ajutorul unui psihoterapeut.
Când apare pofta puternică de dulce, încearcă să reziști măcar 10-20 de minute, pentru că va trece cu siguranță, iar în tot acest timp gândește-te la altceva, îndepărtează-te de ispită și ieși la o plimbare în aer liber, ascultă în căști muzică relaxantă și fă exerciții de respirație profundă.
Scrie-ne mai jos în comentarii ce alte metode de diminuare a stresului sunt eficiente în cazul tău.
2. Fă sport regulat
Ideal de 3-4 ori pe săptămână, exerciții cât mai diverse, nu doar alergat, care să activeze toate grupele musculare. Sportul poate pe moment să-ți crească nevoia de dulce, mai ales când ești la început, dar în timp, prin faptul că scade rezistența la insulina, nu vei mai avea acele creșteri și scăderi bruște ale glicemiei. De asemenea, endorfinele, substanțe analgezice naturale care se secretă în timpul exercițiilor fizice au efect euforizant, îți dau o stare de bine și scad depresia.
3. Planifică-ți mesele
La început, până ajungi să-ți reechilibrezi hormonii, încearcă să anticipezi când îți va fi foame și planifică-ți mesele. Nu confunda pofta cu foamea! Pofta e defapt dependentă de dopamină. Foamea e nevoia corpului de nutrienți. Dacă ți-e foame, consumă alimente integrale, neprocesate, bogate în grăsimi, proteine și fibre care să-ți satisfacă hormonii sațietății. Dacă mănânci doar calorii goale (covrigi sau dulciuri), corpul tău se va simți tot timpul flămând.
Ai grijă să ai tot timpul la tine ceva sănătos: niște nuci, semințe, fructe, dar nu foarte dulci, nucă de cocos, iaurt sau ciocolată neagră cu peste 80% cacao și evită să treci prin zonele cu mirosuri ispititoare, dar nesănătoase. Și încă ceva: nu te du la cumpărături când ești flămând! Oprește-te înainte și mănâncă ceva sănătos!
4. Hidratează-te cu… apă
În Africa, atunci când vine sezonul secetos, vine și foametea, iar animalele s-au adaptat să rețină mai multe calorii când sunt deshidratate. Deci dacă vrei să ai metabolismul accelerat și să slăbești, hidratează-te foarte bine! Dar doar cu apă!
Renunță la toate băuturile îndulcite și ai mare grijă chiar și la fresh-urile naturale.
În natură nu exista sucuri, ci fructe cu tot cu pulpă. Sucul de fructe, chiar dacă este natural, este tot un produs procesat (a trecut printr-un storcător), iar din punct de vedere molecular nu există nici o diferență între zahărul obținut din sfeclă sau trestie și zahărul obținut din mere sau struguri. Efectele asupra organismului sunt aceleași – se absoarbe foarte repede în sânge și crește insulina – iar insulina este hormonul de depozitare.
Fructele de astăzi nu mai conțin atât de mulți nutrienți și de aceea sucurile naturale ar putea fi o soluție pentru doza zilnică de vitamine și minerale, însă trebuie analizat de la caz la caz și folosite cu moderație. Și-ți readuc aminte ce-ți spuneam mai devreme: zahărul din sânge împiedică intrarea Vitaminei C în celule și scade imunitatea.
5. Renunță la îndulcitori
Când simte dulcele, creierul crede că ai mâncat și calorii care trebuie depozitate – așa că trimite semnale pentru stimularea secreției de insulina. Iar insulina îți scade glicemia – dar defapt glicemia nu era crescută pentru că tu n-ai consumat carbohidrați, ci doar ai păcălit creierul și astfel glicemia îți scade și mai mult, îți va fi și mai tare foame și vei mânca mai mult decât de obicei. Dacă nu poți să renunți de la început la îndulcitori, pentru o perioadă poți folosi pe cei naturali cum ar fi stevia.
Și mare atenție la fructoză: este mult mai nocivă decât zahărul!
În urmă cu ceva timp fructoza era considerată sănătoasă pentru că are indicele glicemic mic.
E și normal, din moment ce glicemia măsoară glucoza din sânge și nu fructoza. Astfel, industria alimentară a început s-o folosească din ce în ce mai mult și guvernele au început să subvenționeze producția de porumb din care se extrage fructoza, iar porumbul a devenind astfel cea mai profitabilă investiție din agricultură.
Problema descoperită ulterior a fost că fructoza nu poate fi metabolizată decât în ficat, dar nu și de restul celulelor din corp cum e în cazul glucozei. Astfel, un consum de sirop de fructoză 100% este mult mai dăunător decât zahărul care conține 50% fructoza și 50% glucoza.
Fructoza este una din principalele cauze ale trigliceridelor crescute și ale ficatului gras și este conținută în peste 40% din alimentele îndulcite.
6. Citește eticheta
Sau mai bine cumpără din piață, de la producători locali și încearcă să eviți tot ce este ambalat, pentru că dacă are deja o eticheta, probabil conține și zahăr ascuns sub tot felul de denumiri. Eschimoșii au peste 100 de cuvinte pentru zăpadă. Așa că și zahărul are foarte multe denumiri sub care se poate ascunde pe etichete:
Să îți dăm câteva exemple: Sucroză, Zaharoză, Dextroză, Fructoză, Galactoză, Glucoză, Lactoză, Maltoză, Dextrină, Malț, Maltodextrină, Melasă și orice sirop.
7. Somnul
Este extrem de important pentru refacerea organismului, a țesuturilor, a sistemului nervos, sistemului hormonal și imunitar. Când nu dormi destul corpul se simte neliniștit, în pericol, crește stresul, se accentuează poftele și se perturbă hormonii apetitului și sațietății.
Dacă n-ai citit articolul cu 10 metode prin care poți să-ți îmbunătățești somnul îl găsești aici.
8. Mănâncă meditativ
Gândește-te la ceea ce mănânci! Acea hrană va fi parte din tine, din corpul tău, din ființa ta.
Hrana este cea mai importantă interacțiune cu universul. Prin hrană intră în tine majoritatea atomilor din care te reconstruiești în fiecare zi. Gândește-te că organismul tău nu trebuie să fie un coș de gunoi pentru industria alimentară. Suntem surprinși uneori când vedem oameni care au mai multă grijă de locuință și mașina lor, le păstrează impecabile, dar nu au grijă de adevărata casă în care trăiesc: propriul corp.
9. Fă POST INTERMITENT
De când am început să-l practicăm, nevoia de zahăr a scăzut enorm, astfel încât în momentul de față nici nu mai vrem să mâncăm ceva dulce decât ocazional, iar când se întâmplă asta, imediat a doua zi facem un post intermitent și ne reglăm metabolismul.
10. Rămâi motivat
Adu-ți aminte cât de important este să renunți la zahăr! Notează-ți asta pe frigider, pe ușa de la intrare, pe bordul de la mașină. Citește acest material încă o dată, trimite-l la prietenii și membrii familiei tale pentru a fi împreună în acest demers de detoxifiere. Consumul de zahăr e adevărata pandemie globală, el ne îmbătrânește, ne scade imunitatea și ne face vulnerabili în fața bolilor. La fel cum sunt oameni care au reușit să scape de droguri, sunt și oameni care au reușit să scape și de zahăr și pentru că ai avut răbdare să citești până la final suntem ferm convinși că și tu vei reuși!
Pentru că suma viciilor este constantă, iar adicția de dulce este un viciu extrem de nociv, sfatul nostru final este să-ți diversifici viciile!